,

Cadouri haioase. Importa-le din China!

Atunci când trebuie să faci un cadou unei persoane dragi, te găsești într-o situație destul de delicată: încercăm constant să atingem perfecțiunea și să atingem toate punctele necesare, pentru a aduce zâmbete pe buzele celor dragi. Nu este chiar atât de simplu, iar faptul că ne preocupă în mod deosebit denotă atenția pe care o acordăm acelor persoane dragi, pentru că, indiferent de prețul pe care îl plătim pentru anumite bunuri, valoarea acestora este dată de încă mulți alți factori. Unul dintre acestia este si caracterul haios, distractiv sau, mai nou spus, „funny” al cadoului oferit.

Nu ne este necunoscută formula de valoare “sentimentală” sau “emoțională”, iar acest factor este primordial, atunci când ne dorim ca darul nostru să îl sau să o amprenteze de-a dreptul pe această persoană – trebuie să fie ceva inedit, personalizat și care, pe deasupra, să transmită un mesaj, fie el direct sau subtil.

Probabil cu toții am fost puși în situații similare de-a lungul vieții, fapt pentru care nimeni nu se poate declara de-a dreptul priceput ori profesionist la astfel de lucruri, iar de multe ori se poate întâmpla doar să avem impresia că suntem în cunoștință de cauză, când, de fapt, să ne înșelăm și să fi presupus greșit – dar nu-i nimic! Unicitatea și emoția transmisă ne va purta numele, al nostru, al celor care l-am dăruit și îi va transmite și persoanei dragi asta.

Indiferent cât de multe cunoaștem despre această persoană, căreia urmează să îi dedicăm un cadou – ori chiar dacă știm relativ puține lucruri – încercăm să ne facem de neuitat, să își amintească întotdeauna cu plăcere de noi: dacă nu râsul, atunci ce altceva poate stârni mai mult un zâmbet spontan și nostalgic? Mai ales în contemporaneitate, omul este atât de încărcat cu treburile zilnice, încât uită constant să tragă o gură de aer, să se relaxeze și să trăiască momentul: ne gândim la acele zile de rutină cărora le așteptăm finele și încercăm să le pictăm în alte culori, pentru a nu ne simți niște roboței.

Cadourile funny pot fi soluția ideală – pentru că un zâmbet valorează mai mult decât orice altceva; indiferent de costurile lor – de regulă, destul de scăzute – acestea aduc puțină sare și piper în viața noastră și ne fac să ne simțim pentru câteva clipe din nou copii. Dar cum să intri în posesia acestora și ce presupune mai exact asta?

Atunci când căutăm cadouri haioase, plaja este una foarte largă: asta și pentru că anumite glume sau poante sunt mai degrabă dedicate unor oameni dintr-o anumită pătură socială, cu o anumită înclinație profesională sau artistică – și totuși, există și posibilitatea unor astfel de cadouri universale – adică, amuzante pentru oricine. Pot fi obiecte de uz zilnic: căni, farfurii, brichete, sticle, pixuri, accesorii auto, carnețele, fulare, șepci, tricouri ș.a. care să transmită un mesaj amuzant. Acestea sunt doar câteva dintre posibilitățile pe care le ai, iar dacă accesezi o piață precum Yiwu, din China, o să vezi cât de bogată și diversificată este paleta de opțiuni. Soluția optimă pentru a intra în posesia unor astfel de bunuri într-un timp decent și pentru un preț corect?

După cum am menționat mai sus, o piață precum Yiwu Market îți poate oferi o gamă enormă de produse, dar vei avea nevoie de un mediator bun, iar Bizz2China poate face asta pentru tine în modul cel mai profesionist: vorbim despre o societate cu experiență în domeniu, care deține un sediu pe teritoriul chinez și care îți creează și îți mediază legătura cu cei mai mari producători chinezi din lume: este mai simplu decât crezi, ești la câteva click-uri distanță de a aduce zâmbete pe chipurile celor dragi sau, de ce nu?, de a începe o afacere proprie, importând cadouri haioase din China!